Sa-ti fie de ruga pentru viata uitata, sa-ti raman doar eu si atat, sa-ti fie iubirea pe veci doar a mea, sa-mi fie de tine acum si oricand, sa-ti fie Luna patrata…
“Si izbeste-mi tâmpla de stele, până când lumea mea prelungă şi în nesfârşire se face coloana sau altceva mult mai înalt, şi mult mai curând...” ( Nichita Stanescu)
“Când îndrăgostiţii au luat peste tot foc, Se prind de mână Şi se aruncă amândoi Într-o verighetă Cu apă puţină.
Este o cădere importantă în viaţă Şi ei zâmbesc fericiţi Şi au braţele pline de flori Şi alunecă duios Şi alunecă măreţ pe jos, Strigându-se pe nume ziua Şi auzindu-se noaptea.
De la o vreme Li se amestecă ziua cu noaptea, Într-un fel de tristeţe deasă…
Verigheta răspunde Tocmai pe tărâmul celălalt.
Acolo este o plajă mare Plină cu oase îmbrăţişate Care dorm cu albul lor ostenit, Ca nişte scoici frumoase Care s-au iubit toată marea.”
- Imi vreau timpul inapoi, Onorata Instanta! Nu pot sa vi-l las, eu vin direct din lupta pentru el si mi-l vreau, l-am castigat, imi apartine de drept…si de fel (adauga ea zambind cu gust dulce-amarui). Nu las o clipa din toate cate-au fost, nici pe acelea in care puteam sa fiu fericita si n-am fost, nici pe cele in care plangeam cand ceilalti radeau, nici zilele in care faceam un pas inainte si apoi mergeam inapoi…E timpul meu!
Lasa-mi clipele in care doream sa zburd pe campuri cu maci infloriti, cand visam sa zbor peste nori cu aripi de-argint, si noptile in care nu stiam daca mai vine ziua, desi-mi doream atat de mult…Lasa-mi toamnele in care doream sa ma plimb pe sub castani cu frunze ruginii, si primaverile in care infloreau caisii, cand mirosea a mere verzi si-a levantica. Lasa-mi ploile mele de vis cand voiam sa dansez desculta prin stropii lor calzi, si zilele de vara cand imi doream o clipa doar sa simt adierea vantului de munte, sau cateodata briza marii. As fi baut din apa de izvor, as fi cules branduse, mi-as fi facut un colier din scoici si-apoi as fi urcat pe stanci . Oh, cate as mai fi facut!
Dar cand toate astea existau si voua chiar vi se-ntamplau, unde eram eu atunci, Onorata Instanta? De ce nu le puteam trai, asa cum le traiati si voi? Vreau timpul asta inapoi, pe tot il vreau!
Stiu, imi vei spune ca abia acum incepe, ca mai am destul…dar eu il vreau si pe cel care-a trecut, nu intelegi? Vreau toate clipele trecute sa le prefac in clipe viitoare, vreau sa am timpul de-a mine…
“Oricât de drăgastoasă ţi-e iscusita limbă, Ştiu când mă minţi, cu toate ce-mi spui şi faci pe plac, Neaşteptat culoarea privirilor se schimbă şi ochii tăi o clipă se bâlbâie şi tac. Cât mi-eşti de drag atuncea! Cum îţi iubesc minciuna! Întreg te afli-acolo, tu, cel adevărat, Tu, candid plin de vicii, amestecând într-una Păcatul ce luceşte ca aurul curat… şi nici o vină… Răul sub tine-i calul sprinten, Sfărâmă stavili, inimi, să zboare unde-i ceri, În coastele Iubirii cruzimea-i ager pinten, Stau bine stropii roşii pe negrele plăceri, Şi-ademenind lumina cu îngerii-ţi perfizi, În iadul tău tragi cerul şi astfel mi-l deschizi…”