“Oricât de drăgastoasă ţi-e iscusita limbă,
Ştiu când mă minţi, cu toate ce-mi spui şi faci pe plac,
Neaşteptat culoarea privirilor se schimbă
şi ochii tăi o clipă se bâlbâie şi tac.
Cât mi-eşti de drag atuncea! Cum îţi iubesc minciuna!
Întreg te afli-acolo, tu, cel adevărat,
Tu, candid plin de vicii, amestecând într-una
Păcatul ce luceşte ca aurul curat…
şi nici o vină… Răul sub tine-i calul sprinten,
Sfărâmă stavili, inimi, să zboare unde-i ceri,
În coastele Iubirii cruzimea-i ager pinten,
Stau bine stropii roşii pe negrele plăceri,
Şi-ademenind lumina cu îngerii-ţi perfizi,
În iadul tău tragi cerul şi astfel mi-l deschizi…”
Vasile Voiculescu
Tot Bob Marley – No woman no cry
Şi un Bobby – Don’t Worry Be Happy
Mor după melodiile astea
Pingback: Liber schimbism « Teo Negură
Care e femininul de la sonet? Sonată sau poezie?
Pingback: Timpul de-a mine… « lunapatrata
Pingback: De ce iubim femeile « Rokssana's Blog
Bob Marley, tatăl lor!
De acord cu asta!