Tangoul…

“În contrast cu viziunea actuală pe care o avem despre Tangoul dansat la serate strălucitoare, în care doamne în rochii superbe dansează cu barbaţi în smokinguri şi fracuri elegante, într-o ambianţă luxoasă, Tangoul s-a născut, de fapt, în zona sordidă si pauperă a societăţii, mai precis în bordelurile frecventate de clasa de jos, din suburbiile rău famate din Buenos Aires.
Iniţial, Tangoul a fost un dans exclusiv al barbaţilor.

În secolul al XIX-lea, capitala argentiniană a fost invadată de bărbaţi din Europa, care, în căutarea unei vieţi mai bune, şi-au părăsit familiile, casele şi ţările de origine, trezindu-se dezrădăcinaţi şi singuri în noul lor habitat. Acest val de emigranţi a făcut ca populaţia din Buenos Aires să crească de la câteva sute de mii de locuitori la peste 8 milioane în 1913. Determinant pentru geneza Tangoului a fost faptul că numai 1 din 10 locuitori erau persoane de gen feminin. Acest dezechilibru social a făcut ca Tangoul să fie un dans exclusiv al bărbaţilor care, în lipsa femeilor, se reorientau către parteneri de dans de acelaşi sex.
Varietatea culturilor reprezentate de aceşti emigranţi avea să aducă un nou gen de muzică ce contopea ritmurile europene cu cele africane şi cu muzica indigenă a amerindienilor rezidenţi în pampasurile argentiniene. După cum probabil aţi ghicit, noua muzică a fost botezată “Tango”.

Etimologia acestui cuvânt este destul de controversată, istoricii susţinând ca numele provine fie de la tobele africane (tan-go), fie din latinescul “tangere” (a atinge), fie ar avea legatură cu existenţa în Angola şi Mali a două oraşe care poartă numele de Tango. Etimologia cuvântului nu are însă prea multă importanţă; ceea ce este important e că “Tangoul”, ca gen muzical, a dat rapid naştere dansului “Tango”. La începutul secolului al XX-lea, Tangoul a fost exportat în Europa, mai precis în Franţa.  Aici a fost introdus în clasele înalte ale societăţii pariziene de către cel mai mare cântăreţ francez de music-hall, Mistinquete.
Interesul pentru acest dans a explodat rapid, ca o veritabilă “tangomanie”, mai întâi la Paris, apoi la Londra şi New York. Adăugând haine luxoase, săli de bal, versuri şi orchestre specializate în acest gen de muzică, Tangoul a suferit o transformare care l-a facut să fie foarte popular în rândurile societăţii înalte din Europa şi Statele Unite, şi a fost adoptat chiar şi de protipendada argentiniană – aceeaşi care la începuturile lui îl considera vulgar, lipsit de gust şi indecent. Primul război mondial nu a potolit deloc interesul publicului pentru acest dans, Rudolph Valentino contribuind şi el la aceasta cu filmul său “Cei patru călăreţi ai apocalipsei” (1921).
Astfel, în timpul primelor două decade ale secolului al XX-lea, Tangoul a dominat cabaretele şi teatrele pariziene frecventate de înalta societate. “

Sursa

Schtiel,     Rokssana,     Gabriela Elena,      Nelinistitu‘,     Vania,     Hai ca se poate,      Mesterul Manole,      Androxa,      Dana Patranoiu,     Cristi,      g1b2i3,     Gabriela,     Zina,       Alecu,     Teo Negura,      Alex,     Luna patrata,      Marin,     George Valah,      Mirela,      Jocuri cu cuvinte,    Mirajul iubirii,