Sa-ti fie de ruga pentru viata uitata, sa-ti raman doar eu si atat, sa-ti fie iubirea pe veci doar a mea, sa-mi fie de tine acum si oricand, sa-ti fie Luna patrata…
Ei sunt cuminti… Eu sunt nebun…
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu -
Poate ca cel cuminte-s Eu -
Desi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei… sunt tot nebun…
Eu ma urasc ca nu-s ca Ei…
Eu îi iubesc ca nu-s ca Mine…
Ei beau
Si mint fara rusine -
Si-n ochii prietenilor mei
Trec drept nebun… ca nu-s ca Ei…
Lor nu le place-amanta Mea…
Mie nu-mi place-amanta Lor…
Ei vad cu ochii tuturor Femeia...
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei -
Amanta Mea…
Dar cum din Ei toti numaiEu
Nu sunt ca Ei,
Am sa ma duc
De voia mea la balamuc -
Si fiindca nu-mi va parea rau,
Cumintele voi fi tot Eu!…
Astazi mi-am propus sa va amuz putin ( sa va mai descretiti fruntile fara sa folositi creme sau alte prostii si sa va dispara ridurile) asa ca m-am oprit la doua texte diferite ca realizare dar cu aceeasi idee la baza… Sunt curioasa daca va recunoasteti fiecare…
Aaa, si la o melodie tare nostima…
Dupa ce au facut dragoste…(sa vedem ce spun zodiile)
Berbec: OK, hai s-o facem din nou!
Taur: Mi-e foame, paseaza pizza!
Gemeni: Ai vazut pe undeva telecomanda?!?
Rac: Cand ziceai ca ne casatorim?
Leu: Zii ca n-a fost fantastic !!!
Fecioara: Na ca acum trebuie sa spal cearceafurile!
Balanta: Mi-a placut, pentru ca ti-a placut si tie.
Scorpion: Poate c-ar trebui sa te dezleg mai intai …
Sagetator: Nu ma suna, te sun eu!
Capricorn: Ai cumva o carte de vizita?!?
Varsator: Acum, hai s-o facem fara haine pe noi.
Pesti: Cum ziceai ca te cheama?!?
Jurideceste
“Şi veniră din Craiova
Şi din Iaşi, din Roşiori
Toţi juriştii, toţi maeştrii
Şi-ai dreptăţii slujitori
Unii slabi, cu favorite,
Alţii sluţi ca Tutankamen
Toţi veniră cu tomuri şi cu scripte
Să asiste la examen.
Sala-i plină de discipoli
Şi celebrităţi savante
Numai capete ilustre
Şi figuri interesante
Când deodată Domn Profesor
Chel şi cu priviri absente
S-adresează cu prestanţă
Unei nostime studente:
-Cum e termenul juridic,
Zise el zâmbind agale,
Dacă eu aş pune mâna
Sub rochiţa dumitale?
Fata roşie ca macul
Dup’o scurtă meditare
Îi răspunse:
- Este maestre
Atentatul la pudoare!
Foarte bine! a spus maestrul,
Însă fii bună şi spune
Dacă dumneata, mi-ai face
Mie, aceiaşi chestiune,
Cum este juridiceşte
Denumirea-n trei cuvinte?
Şi răspunse domnişoara:
Profanare de morminte!”
Ion Pribeagu
(greselile gramaticale nu-mi apartin am reprodus textul original ca sa nu stric efectul)
Ma chemai in abisul viselor tale sa-ti uiti inceputul… din gand in gand, din soapte-n nesoapte, eu veneam printre zbateri de umbre prelungi sa te alin in fiecare noapte.
Ma prefaceam in cuvant in cerul albastru de sub genele tale sa-ti aduc mangaierea dorita, te transformai intr-un cerc de lumina alba si lina sa ma mangai pe suflet, sa simt ca-s iubita.
Ma strigai mereu sa te cant atunci cand seara mi-erai dulce vers, iti placea sa adormi zambind langa mine, ma primeai in gand cu un dor nesfarsit de iubire iar eu iti stateam sfioasa si dulce printre vise si ganduri senine.
Ieri alergai fluierand amuzat printre nori de argint, iti doreai, aiurit si naiv, doua lumi ce erau paralele, faceai noduri de piatra din clipe trecute incercand in zadar sa dai Sens unui gand asteptat dar neimplinit.
Astazi ti-eviata de mine si-mi tii sufletul inca deschis in palmele tale, e-incarcat de iubire, prea plin, imi soptesti ca ma vrei langa tine iar eu vin imbracata intr-un zbor inceput de demult, iti sarut gandu’-a iertare si-ti spun doar ca trec peste moarte ca sa simti mereu ca linul e lincand in vis te alin…
Era una din zilele in care dimineata venise aproape furisandu-se alba si lina printre visele lui, ca o iubita somnoroasa abia ridicata din pat care inca isi mai dorea sa fie alintata. Cerul isi intindea lenes bratele cu degete pufoase din nori argintii printre care se chinuiau disperate cateva raze de soare sa isi faca loc, fara sa poata insa razbi. Era clar, va fi o zi cu ploaie, isi spuse incet si se apuca, fara niciun chef, de scris…
In celalalt capat al lumii, o fata frumoasa cu ochii mari si tristi isi aduna lacrimile asezandu-le frumos, aproape ordonat, intr-o sticluta mica pe care scria ” Pentru El”. Ofta vazand ca era deja plina, apoi o astupa si o aseza cu grija pe un raft unde mai erau inca multe altele de acelasi fel, toate pline. Le privea trista gandindu-se ca intr-o zi ii vor astampara Lui setea de nemarginire, de dragoste si dor…setea de Ea.
Era ciudat de multa liniste in camera lui micuta, nici macar timpul nu se mai auzea cum bate secundele, iar el nu reusea sa scrie nimic. Trist, foarte trist, isi tinea capul in maini cu coatele sprijinite de birou privind prin fereastra ce ii dezvaluia doar un petec de cer plumburiu, de parca voia sa strabata cu privirea-i patrunzatoare departarea atat de dureroasa, de apasatoare si mistuitoare. Din cand in cand il chinuiau amintirile pe care incerca inutil sa le alunge, reveneau aproape obsedant, goale, reci, slute…urate. Il dureau.
In fata ei era o clepsidra pe care o intorcea aproape obsedant privind cum se scurge incet Timpul, facea asta de ore in sir, nici nu mai stia de cand statea intinsa in pat in pozitia ei preferata intorcand clipele si incercand sa inteleaga Sensul. Simtea puternic undeva in suflet durerile lui. Din cand in cand cate un fir de nisip se oprea uitandu-se stralucind auriu inspre ea si ii soptea ” Hai!”… De la un alt capat de lume cineva ii spunea insa, rugator, “Stai!”
El uitase de mult ce voia sa scrie, isi lasase capul pe birou si plangea…
- Oare ce faci, cum esti acum, iubirea mea? se intreba murmurand cuvintele…
