Stateam astazi intr-o stare de semi-visare, semi-adormire, aproape semi-viata as putea spune, ma uitam afara la Toamna care se plimba nestingherita pe langa fereastra mea etalandu-si imbracamintea indraznet colorata, si dintr-o data mi-am amintit de Nichita Stanescu… avea el o multime de vorbe intelepte, nu-i asa? M-am gandit la ele, le-am citit, le-am re-citit, le-am intors pe toate partile… par simple, dar nu sunt deloc asa, de fapt ascund multe intelesuri. Descoperindu-le sensul am picat si mai rau in starea de care de fapt as fi vrut sa scap, o stare ciudata in care senzatia este ca plutesti undeva la margini de lumi fara sa stii unde te gasesti cu adevarat si fara sa stii unde si daca ai sa ajungi…Dar asta e o alta poveste, poate am sa o spun cu alta ocazie.
Acum vi le arat si voua cu rugamintea sa imi spuneti care citat va place mai mult si de ce, daca va regasiti printre vorbele astea frumoase, intelegeti voi ce vreau… E ok? 
“Dacă florile şi-ar dărui oameni la fel cum oamenii îşi oferă flori, de unde ar fi tăiaţi oamenii?”
“Atunci va fi o poveste scurtă, o confesiune scurtă. Acum două-trei după-amieze, primesc un telefon de la un necunoscut, care era îngrijorat că aş fi bolnav, care era fericit că m-aş fi însănătoşit, mă rog… Şi-mi spune un lucru care m-a lăsat aşa… nemaipomenit de bucuros. Mi-a spus, zice: bă, poete, zice, nu mor caii când vor câinii. Şi-mi spun mie: ştii că are dreptate, am spus eu, să ştii că omul ăsta are dreptate. Păi nu mor caii când vor câinii! “
“Am cunoscut pe cineva care vedea materia, cineva m-a cunoscut pe mine care vedeam cuvintele.”
“Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!”
“De aceea, pentru mine muntele – munte se zice. De aceea, pentru mine iarba – iarbă se spune. De aceea, pentru mine izvorul izvorăşte. De aceea, pentru mine viaţa se trăieşte.”
“Suntem ceea ce iubim!”
Nichita Stănescu
Si totusi…sa va fie luna patrata!
Coltu’, Theodora0303, g1b2i3, Cella, Fewstuff, Teo Negura, Doru, Peter, Linkping, Nea Costache, Ioan Usca, Mirela, Luna patrata.
Pingback: Trafic cu Hituri (runda 90) « Teo Negură
…Şi uite că lui Nichita chiar i-a plăcut să trăiască… Pentrucă asta-i viaţa…
Da, Peter…cui nu i-ar placea asta?
Pingback: Our landscapes (sau pe unde am umblat săptămâna asta) | innerspacejournal
Poate sînt subiectiv dar, cînd îl aud pe HB îmi vine să urlu la lună.
Nu la luna pătrată, desigur.
Pai e ok, fiecare are opinia lui, gusturile lui, etc.
Cat despre urlat la luna ( nu patrata) as fi curioasa sa te aud, totusi. 
Am spus că îmi vine, nu că şi urlu!
Stiu ce ai spus, dar era interesant…
Pingback: Colţul european « Colţu' cu muzică
Iti multumesc pentru cuvintele lui Nichita.
“Ce bine ca esti,ce mirare ca sunt!doua culori ce nu s-au vazut niciodata,una foarte de jos,intoarsa spre pamânt,una foarte de sus, aproape rupta în infrigurata, neasemuita lupta”.
Nichita Stanescu
Frumos, Gabriela, si eu iti multumesc.
Pingback: Momente de reflectie! « Marin Toma's Blog
Neata! Stii, noi cultivam florile pentru a le taia. Oare si pe noi ne cultiva cineva pentru a ne taia mai apoi? Si daca da…cu ce scop, tovarasi?
Neata… adica, mna..
Eu sper sa nu ma taie nimeni, mai Marin, indiferent ce scop ar avea.
Pingback: S-a nascut cetateanul cu numarul 7.000.000.000 al Planetei « Supravietuitor's Blog
nechita zice (că) da!, bătrîne, aşa-i
Si zice bine…
vorbele poetului ca niste urme divine in sufletele cititorului.
na, ca m-am emotionat… in sufletul cititorului voiam sa zic, desi poate si sufletele e corect…
Suflete-n suflet, Zazu…
Pingback: Poem « Ioan Usca
Nichita a fost (şi rămâne) un munte-n munte-n munte!
I-a fost aerul greu de sub aripa-i şi mai grea, i-a fost sete ale Măriei Sale plete şi, la o bucată de vreme din vremea-i, i-au fost uscate paişpele cel de carate …
“Aminitiri din prezent” e cartea de care nu mă despart de ani de zile încoace spre încolo …
De-acolo ştiu de “neliniştea, singura nelinişte adevărată, e să-ţi fie foame cu ceva care n-are gură, de ceva care nu e de mâncare” …
Nichita ramane, asta e important, de la El am invatat multe…si mai ales cum sa imbratisez cu coastele sau sa sarut talpa piciorului. Uneori, cand ma doare si plang, spun singura prin casa ( incercand sa uit) ” frunza verde de albastru ma doare un cal maiastru”…si parca trece.
Multumesc, Doru!
Pingback: Meindert Hobbema (31 octombrie 1638 – 7 decembrie 1709), pictor olandez peisagist « my heart to your heart
Pentru sufletul meu este: “Suntem ceea ce iubim!”
Si pentru al meu, Gabriela.
Pingback: First Words « Gabriela Elena
sau…
“Tacerea mea aude nenascutii caini pe nenascutii oameni cum ii latra”
Da…nu e unul din citatele mele preferate…
“Suntem ceea ce iubim!”…
Pingback: Mesaj către mine – şi ultimul episod din Râpa Amăgirilor « Link-Ping