Doua fire,doua paie…

“- C’est Ciuleandra, vous savez? Vous m’avez permis, n’est-ce pas? C’est vous qui m’avez dit: “Vas-y!” Alors vous ne pouvez pas etre fache, papa! Et puis c’est tres amusant … oui … tres … ” (L.Rebreanu)

“Când spui Ciuleandra te gândesti la un dans ritmat, care îi antrenează într-o horă nebună pe dansatori și presupune o formă fizică de excepție pentru a putea ține pasul cu ceilalți.

Puțini dintre noi știu că originea dansului Ciuleandra se pierde în negura timpului, asemeni dansatorilor sai care tind să își ia zborul către cer, și că etnologii o consideră o reminiscență barbară și o leagă de cultul soarelui.

Ciuleandra este un fel de strămoș al ritualului efectuat de geți, prin care aceștia îi trimiteau un mesager zeului Zamolxe.

Numele horei este un substantiv compus, din “Ciul”, provenit din ciulin, și “landră”, care în limbaj popular, înseamnă ceva dezordonat, dezlânat, un dans la voia întâmplarii.

Tradiția dansului s-a continuat, cu precădere în Muntenia, la serbările care se dădeau la solstițiile de vară și este legat și de celebrarea nopților de Sânziene.

Dacă stăm să analizăm poziția dansatorilor, vom observa că ea este foarte asemănătoare cu hora nebună a Sânzienelor și are același loc de desfășurare, și anume în lanurile de grâu și la lizierele pădurilor.

Prinderea și rotirea năucitoarea a dansatorilor a înflăcărat multe imaginații, însă Liviu Rebreanu a descris și a surprins cel mai bine Ciuleandra, în romanul său ce poartă același nume :

,,Porneşte ca o horă oarecare, foarte lent, foarte cumpătat. Jucătorii se adună, se îmbină, se înşiră, probabil după simpatii, ori la întâmplare, indiferent. Pe urmă, când se pare că oamenii s-au încins puţin, muzica prinde a se agita şi a se iuţi. Ritmul jocului se accelerează, fireşte. Jucătorii, cuprinşi de după mijloc, formează un zid compact de corpuri care se mlădie, se îndoaie, se răsuceşte, şi tresaltă cum poruncesc lăutarii. Cu cât se prind mai tare jucătorii, cu atât muzica devine mai zvăpăiată, mai sălbatică. Picioarele flăcăilor scapără vijelios, schiţează figuri de tropote, sărituri de spaimă, zvâcniri de veselie. Apoi, deodată, cu toţii, cu paşi săltaţi şi foarte iuţi, pornesc într-un vârtej. Zidul viu te avântă când încoace, când încolo, lăutarii pişcă vehement strunele înăsprind şi ascuţind sunetele cu câte un chiot din gură, la care încearcă să răspundă altul, din toiul jucătorilor, curmat însă şi înghiţit de năvala ritmului. Acum şirul, tot încovăindu-se şi strigându-se, ca un şarpe fantastic, începe să se încolăcească, să se strângă, să se grămădească până ce se transformă parcă într-un morman de carne fierbinte care se zvârcoleşte de pe loc un timp ca apoi, pe neaşteptate, să se destindă iarăşi, ostenit ori prefăcut, în tact cuminte, lăsând să se vadă feţele roşite şi vesele ale jucătorilor.” ( L.Rebreanu)

“Doua fire, doua paie,
Ia Ciuleandra la bataie…”

Sursa

Sa va fie luna patrata!

Innerspacejournal,   Mesterul,   Ioan Usca,   Hidalgo,  Mirela,  Fewstuff,    Peter,   Teo Negura.