“O furnică mică, mică
Dar înfiptă, va să zică…: (Tudor Arghezi)
Nu stiu la ce v-ati gandit voi cand ati vazut titlul postarii, mi-e si frica sa ma gandesc (
), dar pana la urma aici e locul unde imaginatia are voie sa prinda aripi, sa zboare linistita si sa ia orice forma isi doreste, asa ca… nu ezitati, imaginati-va ce vreti.
Eu de fapt stateam astazi dupa amiaza in pat, admiram peretii si ma luptam cu o stare de ” fara chef”, de ” je m’en fiche” si alte asemenea “f”-uri, si nu stiu cum de m-am gandit dintr-o data la o…furnica ( va rog sa cititi cu atentie, e substantiv, nu verb, ok? )
“Cica” furnicile sunt” insecte sociale care trăiesc în colonii (mușuroaie) de până la mai multe milioane de indivizi, având o organizare a coloniilor foarte avansată pentru lumea animalelor. Fac parte din familia Formicidae, care, împreună cu familiile înrudite ale viespilor și albinelor, aparțin ordinului Hymenoptera. Indivizii se împart în femele subfertile sau uneori sterile (lucrătoare), masculi fertili (trântori) și femele fertile (denumite mătci sau regine)” ( asa zice Wikipedia).
Ati retinut aspectul? Femelele lucratoare nu sunt fertile, adica nu fac copii, doar Reginele au privilegiul asta. Hmmmm, ma gandeam si eu…ca sa ajungi Regina trebuie mai intai sa fii Printesa, nu-i asa?
Trecand peste aspectul asta deloc de neglijat de altfel, sa mergem la ideea principala, adica aceea ca o fiinta atat de incredibil de mica si firava este in stare sa faca atat de multe lucruri, sa care atatea greutati, sa se lupte cu tot felul de gandaci si de trantori, sa duca, sa aduca…nu vi se pare extraordinar? Cata forta, cata dorinta de a duce totul pe “umerii” ei, cata vointa! O si vad carand greutati mult mai mari decat ar fi crezut chiar ea ca poate duce, incovoiata uneori sub duritatea lor, oprindu-se din cand in cand sa-si stearga fruntea ( ei, hai ca asta e prea de tot, de unde frunte la o furnica?) de sudoare, dar mergand hotarata mai departe. Interesanta si impresionanta imagine, nu-i asa?
Sincer, eu admir furnicile si nu, nu am luat-o razna ( daca va intrebati cumva), doar ma gandeam si faceam o comparatie intre ele si oameni, atat.
Nu credeti ca uneori semanam fantastic de mult ?
De-aia spuneam la-nceput, mica, mica…da’ ridica!
Sa va fie luna patrata!
Gabriela Elena, Hidalgo, Coltu, G1b2i3, Mirela, Romanianstampnews, Alex Mazilu, Alecu Racoviceanu, Mesterul, Fewstuff, Grup, Teo Negura.






Pingback: José de Ribera, Jean Béraud, John Singer Sargent, pictori nascuti in 2 ianuarie « my heart to your heart
Pingback: Broaştele care cer un împărat « Teo Negură
Pingback: colţul cu “vechituri” – 8 « Colţu' cu muzică
Bine-ar fi sa munceasca toti oamenii ca furnicile!
Da, ar cam fi!
Pingback: Vino la teatru « Clipe de Cluj
Plină de umor și ironie fină postarea ta. Eu nu prea sunt cu furnicile, dar le admir hărnicia și organizarea. În rest, prefer cântecul greierilor! Ei, artiștii ăștia! (mă refer la greiei!) .
Pingback: vocea universului « Colţu' cu muzică
Pingback: Note la un proiect de lege dubios « Gabriela Savitsky
Pingback: Miting de solidaritate cu Raed Arafat la Cluj-Napoca « Clipe de Cluj
De la albine si furnici avem numai de invatat.
Asa este, din pacate putini sunt constienti de asta, Cristi.
Friederich Nietzsche începea “Între rău şi bine” aşa:
Asta ştiam că ştiu până mai azi …
După postarea-ţi de azi îmi vine să înlocuiesc, prezentabil, nu, reprezentabil, da, “adevărul” cu “furnica” …
Aş greşi mult?
Nope, deloc! Dar deloc, deloc…
Neata! Nu e nevoie sa fii printesa inainte sa fii regina…nu intotdeauna
Cat despre imaginatie….a mea e bolnava din nastere
Eu ce sa zic…bine ca nu sunt de prin neamul furnicilor…
Neataaaa!
)) Stai linistit, nici a mea ( imaginatia, zic) nu e altfel.
Aaa, interesanta chestia asta cu Printesa si regina, eu credeam ca astea sunt ” etapele”.
Pingback: Bauturi energizante RETETE CULINARE - » ARTE @ Zinnaida
Pingback: se poartă… « MesterulManole's Weblog
Prima vieţuitoare desenată de fiul meu a fost o furnică.:) N-o să uit niciodată încântarea de pe chipul lui când a ,,descoperit,, ce-a desenat. ,,-Uite mami, am desenat o FURNICĂ!!!”:)))
Aşa că şi mie îmi sunt dragi furnicuţele.;)
In postarea asta furnica este doar un simbol, de fapt…
Pingback: trotuare-nflorate | absolut obişnuit
Pingback: Principiul schimbării (54) | innerspacejournal
Auch… astea-s rosii ! Dar “guralive”…
Eh, merg si rosii…
Pingback: Moartea puiului de căprioară versus “Moartea căprioarei” « • Gabriela Elena •
Numai să nu fie termite roşii, sau furnici “de foc”, să vezi ce “drăguţe” sunt…
Dar comparaţi cu greutatea corpului, uite că micuţele astea sunt mai tari ca noi, bipezii…
Mda, ai dreptate cu termitele.
Si da, sunt mai tari ca noi, desi… uneori parca le ajungem din urma, macar unii dintre noi.
unii semănăm cu ele uneori, alţii semănăm cu ele mai mereu, alţii niciodată; ori poate ultimii or fi trîntorii, nu ştiu; dar sigur am avea cîte ceva de învăţat de la ele sau de la albine…
Da, ultimii sunt trantori sigur, dar pana la urma traiesc si ei, nu-i asa? Insa doar atat, ca de invatat nu invata niciodata, le e prea lene.
muncesc, adună, da` de ce? cred că au depozite întregi, și mor înainte de a consuma o boabă… dar da, sunt tare încăpățânate…
Ei, uite, sa stii ca sunt absolut de acord in ceea ce priveste adunatul asta caruia eu nu ii vad rostul.