Da, stiu…in seara asta am sa va surprind, si chiar imi doresc sa se intample acest lucru. Articolul meu este cu totul diferit de cele cu care v-am obisnuit, muzica de asemenea este de alt gen. Dar vorbim aici despre o valoare, despre o adevarata comoara, care (asta e soarta lor!) daca nu mai este adusa in atentie va ramane ingropata. Ascultati deci in seara asta cum le zicea Zavaidoc…
Zavaidoc este, alături de Barbu Lăutarul, Cristache Ciolac, Nicolae Buică, Grigoraş Dinicu, Fănică Luca, Sava Pădureanu, Nicu Stănescu, Petrică Moţoi, Fărâmiţă Lambru şi Ionel Budişteanu, unul dintre cei mai mari şi mai vestiţi lăutari ai ţării din toate timpurile.
Viaţa lui Zavaidoc este puţin cunoscută. Se pare că supranumele de „Zavaidoc” l-a primit pe când îi înveselea pe ofiţerii serviciului militar (1916-1918), „naş” fiindu-i generalul Traian Moşoiu, acesta „botezându-l” astfel de la o variantă lexicală regională veche („zavaidoacă”). După Constantin Cârstoiu, în limbajul vest-muntenesc arhaic ,,zavaidoacă” însemna „năbădăiosul”, „neastâmpăratul”, „zurbagiul”, fire iute, om pus pe veselie şi nebunii. De altfel, în Teleorman, şi astăzi se mai foloseşte termenul de ,,zavaidoc” cu sensul de ,,năbădăios” (conform prof. Gabriela Pendiuc).
Rămas orfan din adolescenţă, Marin, împreună cu fratele Vasile şi sora Zoe, pleacă la Bucureşti şi formează un taraf, numit mai târziu Fraţii Zavaidoc. Vasile canta la vioara, Marin la chitara, Zoe la acordeon.
În Bucureştiul interbelic, ,,oraş al cantecului sub ceruri largi de vara”, dupa cum îl numeşte George Sbârcea, începe să se înalţe steaua lui Zavaidoc. Putea fi cântăreţ de operă – îl doreau Dumitru Mihăilescu-Toscani (compozitor, autorul Smarandei, pe care i-a încredinţat-o spre lansare), Dimitrie Cutavas (bizantinolog, reputat solist), dar Zavaidoc, având nevoie de bani pentru a se întreţine şi în acord cu firea sa, preferă să cânte în localuri din Bucureşti, dar şi din alte orase. În 1937, cântă la Paris, însoţind delegaţia României la Expoziţia Universală. Face senzaţie în Cartierul Latin, în restaurantul românesc condus de George Botez – fratele artistului Titi Botez.
Se căsătoreşte, în sfârşit, la 43 de ani. Femeile roiau în jurul lui. Probabil nu se căsătorea dacă iubita sa, Constanţa, nu ar fi fost gravidă în şapte luni. Soţia, născută în anul 1911, deci mai tânără cu 15 ani, era geloasă. Zavaidoc îi explica mereu că o meserie ca a lui presupune multe zâmbete împărţite cucoanelor. Îşi răsfăţa mereu soţia, după cum aceasta îi spunea, prin anii ’70, muzicologului Viorel Cosma; în restaurante erau serviţi cu şampanie direct de patroni, comandau peşte viu, din acvariu.
“Ne mai rămâne doar să vărsăm un pahar cu vin vechi, în fântâna acordurilor sale. Ne rămâne muzica lui Zavaidoc, odihnită în plăci de patefon, pregătită oricând să oglindească, în lama cuţitului, iubirea şi jalea.”
Sper ca a fost o surpriza placuta. Sa va fie noaptea senina si luna patrata! 
Mesterul, Florina, Blogulise, Zamfirpop, Innerspacejournal, Hidalgo, Alex Mazilu, Alecu Racoviceanu.
