Sa-ti fie de ruga pentru viata uitata, sa-ti raman doar eu si atat, sa-ti fie iubirea pe veci doar a mea, sa-mi fie de tine acum si oricand, sa-ti fie Luna patrata…
Ce parere aveti de o seara cu altfel de muzica? Ce-ar fi sa schimbam putin atmosfera, sa lasam deoparte grijile, problemele, nedumeririle, temerile si indoielile si sa ne lasam prada dansului, visului, pasiunii…?
Eu ma si imaginez deja desculta pe o plaja goala, sub lumina blanda a lunii care parca ar vrea sa vegheze sa fiu cuminte, cu parul desfacut si imprastiat usor de briza racoroasa, cu ochii mari si zambetul senin…
Tu stai pe nisipul umed privindu-ma amuzat, stii ca urmeaza un dans nebun, ca voi fremata toata in ritmul muzicii si al iubirii, stii ca va fi apoi o noapte fierbinte…
Imbracata doar cu razele lunii, incep sa dansez intr-un ritm al iubirii nestiute de tine, necunoscuta inca de sufletul sau de trupul tau. Infiorat, ti-ai indreptat privirea catre mine…
Trupul meu se unduie ca o liana adiata de vant, ca un fluture mare, te chem inspre mine, te ademenesc, te ispitesc, te vreau, te doresc…
Plin de iubire, cu sufletul aproape explodand, te ridici alene si te apropii, iti place atat de mult sa ma simti frematand, lipita de tine, atat de gingasa si de tandra. Iti simt buzele pe buzele mele si te aud soptind…
“Si luna sa fie patrata, sa nu ne despartim niciodata…”
“Uncal deprimat se tolaneşte pe jos şi nu mai vrea pentru nimic în lume sa se ridice. Stapanul disperat, nereuşind sa-l convinga să se ridice, cheama veterinarul.
Acesta, sosit imediat, examineaza animalul şi zice:
“E foarte grav, singura soluţie sunt aceste pastile pe care i le vei da cateva zile; dacă nu reacţioneaza, trebuie eutanasiat.”
Porcul a auzit totul şi fuge la cal:
“Ridica-te, ridică-te, altfel se sfarşeste rău!!!”
Dar calul nu reacţionează şi da încapaţanat din cap.
A doua zi, veterinarul vine din nou să vada efectul pilulelor:
“Nu reacţioneaza, mai aşteptam o zi, dar cred ca nu sunt speranţe!“.
Porcul auzind, fuge din nou la cal:
“Trebuie să te scoli, altfel vei paţi mari necazuri!”
Dar calul, nimic.
A treia zi, constatand lipsa progreselor, veterinarul îi cere stăpanului:
“Du-te după carabina, a venit timpul să-l scapam pe bietul animal de chinuri!”
Porcul fuge disperat la cal:
“Trebuie sa reacţionezi, e ultima ocazie, te rog, aştia sunt gata sa te omoare!!!” Calul se ridica, se scutura, face câteva mişcări de dans, o ia la fuga în galop şi sare câteva obstacole.
Stăpanul, care ţinea mult la calul său, foarte fericit îi spune veterinarului:
“Mulţumesc mult, eşti un medic minunat, ai facut un miracol!
Trebuie neapărat sa sarbatorim evenimentul!
Haideţi iute sa taiem porcul şi sa facem o masa mare”
Sunt o persoana care nu poarta ceas nici macar ca pe un obiect de bijuterie, si asta pentru ca tic-tac-ul ala obsedant m-ar impiedica sa-mi ascult gandurile si uneori as fi tentata sa il confund cu bataile inimii. Singurul obiect care masoara trecerea timpului si imi place este o clepsidra, pe care o privesc uneori ore in sir fara sa ma plictisesc, dar avand grija sa o intorc suficient de repede incat nisipul sa curga in permanenta, asa am senzatia ca timpul nu se opreste niciodata.
Firele aurii de nisip se invalmasesc, se amesteca, se aduna, uneori se grabesc, danseaza parca un dans ciudat, un dans care nu se danseaza cu trupul, ci doar cu inima…
V-ati intrebat vreodata cat timp pierdem din viata numai cu lucruri fara sens, cu prostii, cu nimicuri, maruntisuri? Cate clipe pretioase am putea avea in plus daca in loc sa ne certam sau sa facem scenarii rautacioase si fara niciun sens, ne-am spune cuvinte frumoase, sau ne-am imparti zambete ?
Timpul se scurge in ritmul lui, isi vede linistit de treaba in timp ce noi suntem prea ocupati sa dam importanta lucrurilor care nu inseamna de fapt nimic, total neinteresante, care nu ne aduc decat nervi si oboseala, sa ne certam, sa ne spunem cuvinte care dor sau care ne indeparteaza unii de ceilalti. Dar continuam, din orgolii si incapatanari fara margini, continuam…
Da, pierdem timp pretios si uitam esentialul, incepem, incet-incet sa ne pierdem Sensul si sa nu mai vedem drumul, uitam sa ne ascultaminima, ocupati fiind sa gasim vina acolo unde nu este, in timp ce, cu glas de vant turbat, urla la noi un “tic-tac”obsedant si enervant. Si uite asa te trezesti intr-o zi ca viata-ti zambeste ironic si te intrebi nedumerit ce are de ranjeste la tine, dar ea stie de ce, pentru ca tocmai ti-a dat sah-mat!
Ca sa nu devin prea agitata si sa nu pierd timpul in felul asta, mai bine hai sa ascultam o melodie superba…
Sa va curga timpul usor si frumos, sa va fie luna patrata!
“Se spune ca istoria a fost scrisa din umbra de catrefemei. De obicei, in spatele imparatilor, al regilor sau al marilor conducatori a existat intotdeauna o femeie, la ale carei mici gesturi au cazut sau au fost ridicate palate si imperii. Forta unei astfel de femei a ramas mereu o enigma, descifrata numai de cei care au simtit si au inteles puterea feminina de seductie. Sunt acele femei care seduc prin simpla mentionare a numelui, sunt cele care isi murdaresc trupul spre a-si pastra sufletul de nimfa pentru incununarea dragostei. Sunt cele care traiesc o viata intensa,atat de intensa incat le doboara dar paradoxal le da si putere sa isi continue existenta defaimata in spatiul profan.Sunt acele femei care te farmeca cu un zambet ce orbeste,o soapta ce infioara,o unduire de trup ce deznadajduieste simturile prin simpla-i aparitie pur hieratica. Sunt curtezanele.
În Antichitate, voluptatea era materie scolara, asa cum e citirea ori scrierea astazi; femeile invatau sa seduca dupa o metoda la fel de serioasa cum invatau sa coasa sau sa faca broderii sofisticate.
Curtezanele Atenei (zeita greaca a intelepciunii) – hetairele – erau fiicele familiilor cele mai nobile, iar reprezentantii bogati ai orasului nu ratau ocazia de a-si trimite fiicele sa practice aceasta meserie considerata onorabila. În Venetia renascentista se gaseau doua tipuri de curtezane, curtezanele de lux, care puteau fi usor confundate cu nobilimea din cauza hainelor luxoase si a bijuteriilor, si curtezanele din clasele de jos, care erau adesea identificate cu prostituatele.
Curtezanele de lux erau intretinute de nobili si de tot felul de barbati importanti, care le ofereau case si haine dintre cele mai extravagante. Curtezanele influentau destul de mult viata politica a vremii si de multe ori se spunea ca deciziile politice se luau in patul curtezanelor. Pentru ca nu se mai facea nici o distinctie intre o femeie cinstita si o curtezana, regalitatea a dat o lege prin care acestea nu mai aveau voie sa se imbrace luxos, adica sa nu mai poarte bijuterii, haine din matase si alte accesorii pretioase. Curtezanele au inceput sa poarte pelerine si masti, acestea fiind un semn prin care ele puteau fi recunoscute.
Franta secolului al XVII-lea a adus victoria suprema a curtezanelor care au trecut in documentele istorice aceasta forma de buna dispozitie sociala drept un lucru rafinat, placut, de sange nobil. Pe langa pregatirile pe care o curtezana trebuia sa le faca inainte de a cuceri un barbat, adica vestimentatia, cunoasterea tehnicilor kama sutra, a bunelor maniere si a diverselor arte si discipline, curtezana din traditia hindusa trebuia sa stie cum sa-si pastreze un barbat cat mai mult timp. Asadar, ea trebuia sa para mereu indragostita si gata de orice sacrificiu pentru a satisface dorintele partenerului.
Curtezanele hinduse recurgeau la tot felul de viclesuguri pentru a se face cat mai greu abordabile si pretioase, dar si pentru a parea extrem de indragostite. Unul dintre viclesuguri era sa-si minta amantul ca locuieste cu mama ei, foarte batrana si bolnava, iar aceasta se opune cu vehementa relatiei ei. În rolul mamei batrane curtezana gasea o doica sau o servitoare care intra in rol si ii urma indicatiile. Prin acest viclesug, curtezana dadea impresia ca face sacrificii pentru a se intalni cu respectivul amant.
Regulile curtezanelor nu s-au schimbat de sute de ani dar curtezana moderna are specializari: in masaj, dans, diferite pozitii sexuale si chiar conversatii intr-o anumita limba. Magia pe care o exercita curtezanele adevarate, cele de rang superior, sta tocmai in puterea lor de seductie intre patru pereti. Cand Cioran a intalnit-o pe Simone Boue (cea care avea sa-i devina companion pentru multa vreme) i-a trimis o carte postala lui Noica explicandu-i ca “Gloria intre patru pereti intrece slava imparatilor”. Se referea la gloria adusa de eros prin intermediul partenerei sale si la misterul pe care-l au respectivele trairi, caci ele nu pot fi omologate de o terta persoana. De fapt, asta fascineaza la curtezane: gloria intre patru pereti…”
